Ai auzit de dieta de trei ore?

Dieta de trei ore se bazează pe un principiu destul de simplu și logic: trebuie să mănânci odată la trei ore. Atenție, asta nu înseamnă că poți mânca ce îți dorești. Trebuie să respecți câteva reguli simple pentru a reuși să slăbești 5 kilograme în 15 zile. Ești curioasă să afli mai multe lucruri despre această dietă?

Această dietă a fost creată de către Jorge Cruise, un jurnalist specializat în fitness. Creatorul acestei diete susține că, mâncând odată la trei ore metabolismul este accelerat și stimulat. Din acest motiv, arderea caloriilor este mai importantă și pierderea în greutate stimulată.

Stimularea metabolismului de bază. Majoritatea dietelor clasice preconizează numeroase resricții care provoacă frustrări. În fața acestor privări și carențe, organismul reacționează diminuând metabolismul de bază. Caloriile arse sunt reduse la minim. Consecința este paradoxală: pierderea în greutate este din ce în ce mai dificilă. Pentru a reuși să slăbești trebuie să depui eforturi mai mari, să te privezi de și mai multe lucruri…un cer vicios.

Datorită dietei de trei ore, efectul obținut este contrar. Cu cât mănânci mai mult, cu atât arzi mai multe calorii și slăbești mai mult. Fiecare zi din cadrul dietei de trei ore începe cu un mic dejun copios care va fi servit în jurul orei 7. La ora 10 urmează o mică gustare – iaurt natural sau măr. Prânzul este programat la orele 13. O altă gustare este prevăzută pentru orele 16. Ziua se încheie cu o cină la orele 19. Ritmul este destul de simplu, se mănâncă din trei în trei ore.

De asemenea, este esențial să nu mănânci nimic cu trei ore înainte de a merge la culcare. După o masă îți poți permite o mică plăcere, o bucățică de ciocolată neagră care să nu depășească 50 de calorii. Evita excesele și fă cât mai multă mișcare. Bea cât mai multă apă, minim 1,5 litri pe zi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *