Manchester, orașul din cărămidă roșie

Manchester se află în top 10 al orașelor de vizitat în 2016 întocmit de Lonely Planet. Manchester este un orasș cosmopolit și cultural, un oraș ce a văzut luând naștere grupuri celebre precum Oasis, Joy Division sau The Chemical Brothers. Este al doilea oraș din Anglia după Londra și este supranumit capitala nordului. Manchester reprezintă un amestec savant de arhitectură gotică, victoriană și ultramodernă, un contrast de stiluri suprinzătoare. Ce putem vizita în Manchester?

Old Trafford, stadionul mitic din Manchester. Renumele fotbalistic al Manchesterului nu se diminuează grație celui mai cunoscut club din lume, Manchester United. Dacă ai în vedere vizitarea orașului Manchester atunci trebuie să vezi neapărat simbolul istoriei fotbalului englez. Echipa Manchester United joacă pe acest stadion încă din 1910.

John Rylands Library are aspectul unei catedrale însă, în realitate este o superbă bibliotecă universitară care funcționează începând cu anul 1900 și poartă numele unui bogat industriaș din domeniul textilei. Cu o arhitectură neo-gotică și situată în inima orașului, biblioteca adăpostește cel mai vechi extras din Noul Testament și alte manuscrise de la debutul imprimeriei.

Muzeul Științelor și Industriei. Dacă nu știi ce să faci în Manchester într-o după-amiază ploioasă, vizitează MOSI, muzeul Științelor și Industriei. Vizita este gratuită și le permite turiștilor să afle mai multe lucruri cu privire la rolul care l-a jucat Manchester în Revoluția Industrială.

Withworth Art Gallery este o altă atracție culturală adăpostită de Manchester. Această galerie veche de 150 de ani a fost renovată pentru a deveni unul din simbolurile culturale ale Manchesterului. Vechea structură a conacului realizată din cărămizi și fondată în memoria Sirului Joseph Withworth a fost conservată și restaurată. Mai târziu au fost adăugate extensii mai moderne. Galeria expune printre altele texile vechi, martore ale trecutului industrial al orașului dar și opere de artă modernă și contemporană.

Northern quarter reprezintă epicentrul cultural și cartierul boem și nonconformist al orașului. În plus, cartierul este ideal pentru o ședință de shopping.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?